Asociația studențească AMICUS Cluj-Napoca organizează, pentru al 13-lea an consecutiv, ORĂȘELUL COPIILOR. Evenimentul destinat celor mici va avea loc în acest an, duminică, 9 iunie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, începând cu ora 12:00.

Prin acest  proiect se dorește conștientizarea și informarea celor mici cu privire la modul în care funcționează un oraș și la ceea ce se întâmplă în fiecare instituție. Cei aproximativ 1500 de copii așteptați în Orășel vor putea lua parte atât la activități educative, cât și la activități recreative, fiecare dintre ei fiind declarat cetățean al Orășelului Copiilor.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Primăria și Inspectoratul  de Poliție Județean Cluj-Napoca. De asemenea, în calitate de parteneri vor fi prezenți și Alverna Dental Studio, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga”, Aeroclubul României, Expo Transilvania și mulți alții.

Anul acesta, în Orășel vor fi prezente 37 de standuri, iar câteva dintre acestea sunt: Poliție, Poștă, Piață,  Gară, Muzeu, Judecătorie, Antidrog, Bibliotecă, Primărie, Filarmonică sau Bancă. Cei mici se vor putea bucura de activități precum: face painting, teatru de păpuși, atelier de meserii sau studio foto.

Articolul precedentTrasee tematice la UBB de Ziua Mondială a Mediului
Articolul următorÎnchidere circulaţie pe Aleea Stadion din Cluj-Napoca