Preşedintele Vladimir Putin a declarat, joi, că Rusia intenţionează să continue să pompeze gaze naturale spre Uniunea Europeană via Ucraina, dar a adăugat că Moscova nu poate forţa Kievul să respecte un acord de tranzit care expiră la finele acestui an, transmite Reuters.

„În ceea ce priveşte Ucraina, chiar dacă pare ciudat, nu abandonăm acest tranzit. De ce? Pentru că noi, şi Gazprom, intenţionam să ne onorăm obligaţiile faţă de clienţii noştri cu care avem contracte pe termen lung”, a spus Putin la forumul economic de la Vladivostok.

„Există un acord de tranzit care expiră la 31 decembrie, anul curent. Dar dacă Ucraina refuză tranzitul, ei bine, nu putem să o forţăm”, a adăugat Putin.

Preşedintele Rusiei a mai spus că principalii clienţi ai Gazprom din Europa nu par să dorească o încheiere a acordului de tranzit, chiar dacă au furnizat asistenţă militară Ucrainei.

Gazoductul Urengoy – Pomary – Uzhgorod, care datează din perioada sovietică, transportă gaze naturale din vestul Siberiei în Europa via punctul Sudzha din regiunea Kursk din Rusia. De acolo intră pe teritoriul Ucrainei în direcţia Slovacia. Pe teritoriul Slovaciei, conducta de gaze se împarte în două ramuri: una care merge spre Cehia şi cealaltă spre Austria. Principalii cumpărători de gaze naturale ruseşti sunt: Ungaria, Slovacia şi Austria.

Dacă Ucraina va refuza să mai permită tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său, Rusia ar putea utiliza conducta TurkStream, amplasată pe fundul Mării Negre, pentru a aproviziona Europa.

„Ucraina refuză tranzitul gazelor noastre, ceea ce înseamnă că volumele de gaze care intră în Europa vor scădea”, a spus Putin. „Ele vor urma alte rute, în special TurkStream, poate şi prin conducta Blue Stream spre Turcia. Însă asta este alegerea lor. Cum îi va afecta, nu ştiu”, a adăugat liderul rus.

Ca urmare a invaziei din Ucraina, Rusia a oprit cea mai mare a livrărilor de gaze prin conducte spre Europa, însă mai există unele cantităţi de gaze ruseşti care continuă să treacă prin Ucraina. Aceste livrări acoperă cea mai mare parte a cererii de gaze în ţări, precum Austria, Ungaria şi Slovacia.

Datele Gazprom arată că, în 2022, Rusia a livrat Europei o cantitate de 63,8 miliarde metri cubi de gaze, prin diferite rute, dar aceste volume au scăzut cu 55,6% până la 28,3 miliarde metri cubi anul trecut.

Comparativ, înainte de război, grupul rus Gazprom exporta anual aproximativ 177 miliarde metri cubi de gaze, prin mai multe conducte, spre pieţele sale cheie din Europa şi Turcia.

AGERPRES

Articolul precedentANSVSA: BULGARIA A NOTIFICAT, PRIN WAHIS, PRIMUL FOCAR DE VARIOLĂ OVINĂ
Articolul următorEDUCAŢIE FINANCIARĂ PENTRU CIRCA 600 DE PROFESORI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR DIN 17 ORAŞE