Clujana S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a primit din partea Tribunalului Specializat Cluj, decizia favorabilă privind închiderea procedurii generale a insolvenței și reinserția societății în activitatea economică.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, consideră că, odată cu ieșirea din insolvență, una dintre cele mai renumite și de tradiție fabrici de încălțăminte românești este pregătită să concureze din nou, de la egal la egal, cu celelalte companii de profil de pe piață, nemaifiind supusă rigorilor legii insolvenței. La această salvare a brandului clujean o contribuție semnificativă a avut-o inclusiv sprijinul acordat de acționarul majoritar, Consiliul Județean Cluj.

            Decizia instanței survine unui efort concertat depus atât de către Consiliul Județean Cluj, în calitate de acționar și creditor, cât și de către societatea Clujana care, pe parcursul ultimelor luni, au reușit să ducă la îndeplinire măsurile stabilite în baza planului de reorganizare realizat de administratorul judiciar și aprobat de adunarea generală a creditorilor. Astfel, pe lângă faptul că societatea Clujana S.A. a reușit să achite datoriile acumulate de a lungul timpului, aceasta a reușit să-și crească semnificativ volumul vânzărilor de produse sub brand propriu. Acest lucru s-a realizat atât prin cele două magazine proprii din Cluj-Napoca cât și prin intermediul celor care îi comercializează produsele în alte municipii reședință de județ cum sunt Oradea, Bistrița sau Sibiu. Tot în aceeași perioadă, Clujana S.A. a lansat și magazinul online propriu: https://shop.clujanacluj.com/, magazin care se bucură de un real interes în rândul clienților. 

            Ulterior ieșirii din procedura insolvenței, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administrație al Clujana S.A., care va numi o conducere executivă. Practic, din acest moment, deciziile strategice ale fabricii nu vor mai trebui să treacă prin filtrul administratorului judiciar, al creditorilor și al judecătorului-sindic, fapt ce creează premisele implementării unei strategii care să ducă la consolidarea companiei și la creșterea în piață a brandului Clujana.  

Articolul precedentFOTO | Accident în Cluj-Napoca: un şofer nevinovat a căzut cu maşina în Someş
Articolul următorMedicul Mircea Beuran arestat preventiv