Oamenii legii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, după ce o femeie a sunat la 112 și a anunțat că și-a omorât copilul din greșeală.
Puțin înaintea orei 5:00, duminică dimineață, o femeie de 35 de ani a sesizat Poliția cu privire la faptul că s-a cazat la un hotel din Iași împreună cu soțul său, de 44 de ani, și cu copilul de 6 luni. Pe timpul nopții, a spus ea, în timp ce dormeau, a stat în pat peste minor și l-a sufocat.
Soții sunt cetățeni moldoveni, iar tatăl copilului decedat se pare că este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
”IPJ Iaşi a fost sesizat de o femeie de 35 ani, cu privire la faptul că s-a cazat la Hotel Internațional din municipiul Iași împreună cu soțul său de 44 ani și copilul de 6 luni, iar pe timpul nopții, în timp ce dormeau, mama a stat în pat peste minor, sufocându-l. Aceștia sunt cetățeni moldoveni. Tatăl minorului decedat este Agache Angel – deputat în Republica Moldova. Cercetări pentru ucidere din culpă”, se arată în informațiile transmise de IPJ Iași.