Joi, 1 aprilie, a fost semnat, în prezența președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și a vicepreședintelui Marius Mînzat, a conducerii Companiei de Apă „Someș“ și a primarilor comunelor beneficiare, contractul de lucrări ce prevede “Extinderea alimentării cu apă în UAT Cășeiu, Chiuiești și Cuzdrioara și rețele de canalizare în Cuzdrioara, Sic și SEAU Sic”.

Această nouă investiție derulată de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” este parte componentă a proiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.

Contractul prevede realizarea unor noi rețele de alimentare cu apă în șase sate din patru comune clujene, respectiv Sălătruc și Guga din comuna Cășeiu, Chiuiești, Strâmbu și Măgoaja din comuna Chiuiești și localitatea Cuzdrioara din comuna cu același nume. De asemenea, investiția prevede și înființarea rețelelor de canalizare în localitățile Cuzdrioara și Sic, în ultima urmând a fi construită și o stație modernă de epurare a apelor uzate.

În total, în cadrul contractului se vor construi aducțiuni și rețele noi de distribuție a apei potabile în lungime de cca. 46 de km, cu 6 stații de pompare și 460 de branșamente la imobile. În ce privește rețelele de canalizare, acestea se vor întinde pe cca. 48 de km, cu 8 stații de pompare a apei uzate și aproximativ 2.200 de racorduri.

Noile rețele edilitare vor fi dotate cu un sistem inovator „SCADA” care permite supraveghere automată, de la distanță, a parametrilor de funcționare, astfel încât apa furnizată să fie una de cea mai bună calitate, cu un regim continuu. 

Contractul de lucrări are o valoare de 64.744.298 de lei fără TVA, cu o durată de execuție de maximum 21 de luni.    

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentCulisele statului paralel | Cum au fost îndulcite autoritățile de MAFIA zahărului pentru distrugerea fabricilor din România – Condamnări pe bandă rulantă în „dosarul Zahărul”
Articolul următorBilanț coronavirus: 5.808 de cazuri noi și 145 de decese. Vezi situația pe fiecare județ