La data de 22 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Mica, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și părăsirea locului accidentului.

Cercetările au fost demarate în cursul aceleași zile, când,  prin intermediul unui apel efectuat în jurul orei 18.00, la SNUAU 112, se reclama agresarea fizică a unui bărbat, pe raza municipiului Dej, pe fondul unor neînțelegeri în trafic. 

În fapt, între doi participanți la trafic, bărbați de 39 și 49 de ani ar fi avut loc o stare conflictuală, cel din urmă manifestându-se agresiv verbal și fizic.

Ulterior acesta, în momentul punerii în mișcare a autoturismului în care se afla, l-ar fi acroșat pe bărbatul de 39 de ani, care se afla lângă autovehicul.

Au fost demarate activități în vederea depistării acestuia, fiind identificat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPreședintele UMPMV – Gabriel Oprea, mesaj de Ziua Forţelor Terestre Române: „România a devenit un aliat de nădejde al marilor puteri ale lumii”
Articolul următorPaște fericit!