Cu scopul de a reduce numărul copiilor răniți în accidente rutiere, poliţiştii clujeni au lansat un proiect unic în România. Prin urmare, aceştia vor verifica nu doar modul în care șoferii respectă regulile de circulație, ci și modul în care sunt montate scaunele auto pentru copii.

„Poliţiştii Serviciului Rutier vor derula acţiuni în trafic dedicate acestui domeniu şi vor face, în prima etapă, recomandări şoferilor privind utilizarea scaunelor auto pentru copii, după care se va trece la aplicarea de sancţiuni. Vor avea loc instruiri practice în care poliţiştii vor învăţa cum se montează un scaun auto în maşină, cum se prinde corect un copil într-un astfel de scaun”, a explicat şeful Biroului pentru Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Cluj, Gina Pop.

În cadrul proiectului, vor avea loc şi întâlniri cu elevi şi cu părinţii acestora, pentru a-i instrui cu privire la rolul scaunelor pentru copii şi la modul de utilizare pe categorii de vârstă şi înălţime.

Acţiunea de instruire se va derula, la Cluj, timp de un an, începând cu luna noiembrie, în premieră naţională, în cadrul proiectului „Copil iubit la bord”, cu scopul de a reduce numărul de copii răniţi sau decedaţi în accidentele rutiere. Statisticile privind minorii care au fost răniți în accidente rutiere sunt îngrijorătoare. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, de exemplu, aproape un sfert dintre copiii transportați într-o mașină nu purtau sisteme de siguranță, potrivit IPJ.

 

Articolul precedentAccident provocat de o şoferiţă beată! A intrat cu maşina într-un gard
Articolul următorVezi unde vor fi întreruperi ale energiei electrice şi când