Joi, 25 noiembrie 2021, a fost semnat contractul de lucrări ce prevede extinderea și modernizarea sistemului automat de monitorizare și control al procesului de alimentare cu apă și canalizare-epurare din județele Cluj și Sălaj.

Derulată de Compania de Apă ,,Someș” S.A., societate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, investiția de extindere a sistemului „SCADA” este parte a megaproiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu derulare între 2019 și 2023.

Conform contractului, achizitorul va trebui ca, într-un interval de maxim 15 luni, să furnizeze, să monteze și să asigure funcționarea echipamentelor necesare extinderii sistemului SCADA existent la nivelul Companiei de Apă Someș, inclusiv integrarea obiectivelor aferente infrastructurii de apă/apă uzată care dețin acest sistem. Astfel, actualul sistem va fi extins cu nu mai puțin de 90 de noi obiective locale, acestea fiind echipate cu componente performante de transmitere a datelor la distanță.

SCADA este un sistem de automatizare folosit pentru monitorizarea și controlul, în timp real, al parametrilor tehnologici de funcționare pentru obiectivele care compun sistemul de alimentare cu apă și apă uzată: stații de pompare a apei, stații de tratare a apei uzate, rezervoare de apă, etc.

Toate aceste date sunt transmise către dispeceratele operatorului de apă, unde se realizează efectiv monitorizarea și automatizarea activității operaționale.

Sursa: Realitatea de Cluj