Senatul a votat ridicarea imunității parlamentare a a lui Florin Cîțu, în dosarul tunului cu vaccinuri anti-COVID. Au fost 90 de voturi „pentru”, 2 „contra” și zero abțineri. Astfel, fostul premier poate fi audiat de către procurorii DNA, potrivit realitatea.net

De asemenea, potrivit Realitatea PLUS, liberalii vor decide lunea viitoare daca-l suspendă pe Cîțu din partid, până la clarificarea acuzațiilor care i se aduc.

În discursul său de la tribuna plenului, Cîțu a declarat că își asumă deciziile Guvernului din perioada în care  a fost premier, pentru că a făcut ceea ce trebuia să facă.

„Este important să ne amintim azi că România a fost lovită de valul 4 al pandemiei din septembrie 2021 și a urmat un val 5 care a durat până în martie 2023.

Cine putea să spună în 2021 că vom avea și valul 4 și valul 5, cu asemenea efecte devastatoare, când majoritatea țărilor din Europa au reintrodus restricții la începutul anului 2022?! În tot acest context imprevizibil, dificil, complicat am pus pe primul loc, cât am fost premier sănătatea românilor”, a declarat Cîțu.
 
În fața colegilor senatori din Comisie, Florin Cîțu și-a exprimat nedumerirea pentru faptul că nu a fost chemat să dea explicații și fostul premier Ludovic Orban și nici oameni din Comitetul pentru vaccinare din subordinea MApN. Cîțu nu a răspuns la întrebarea dacă ar trebui anchetat și Nicolae Ciucă, actualul lider PNL și fost premier, care la vremea respectivă, era ministrul Apărării.

Anterior, Cîțu a precizat că nu se pune problema să demisioneze din PNL și că i se pare firească decizia partidului de a votat pentru ridicarea imunității sale parlamentare.

„Am deplină încredere în actul de justiție și sunt convins ca procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului”, a scris acesta pe facebook. Cîțu a mai precizat că nu se pune problema să demisioneze din PNL și că i se pare firească decizia partidului de a votat pentru ridicarea imunității sale parlamentare.

FOȘTII MINIȘTRI USR AI SĂNĂTĂȚII,  VLAD VOICULESCU ȘI IOANA MIHAILĂ, SUNT ȘI EI ÎN VIZORUL DNA

Și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă se află în vizorul DNA. Pentru cercetarea penală a acestora este nevoie, însa, de încuviințarea președintelui Klaus Iohannis. Urmează ca șeful stataului să se pronunțe.

Prejudiciul total provocat statului, în dosarul achiziționării vaccinurilor anti-Covid, se ridică la UN MILIARD de euro. Banii au fost cheltuiti pe 90 de milioane de doze de vaccin. Reacțiile politice izbucnesc de la o oră la alta, iar USR-ul acuză coaliția de la guvernare de diversiune a opiniei publice în pragul campaniei electorale. 

 

Articolul precedentPosturi de radio și de televiziune, grav afectate de sancțiunile din perioada pandemiei Covid-19. Clubul de presă: „Solicităm CNA să facă pasul înapoi!”
Articolul următorPreședintele, parlamentari, aleși locali și magistrați nu-și mai pot ține averile la secret. Proiectul de lege a trecut de Parlament