Sistemul de sănătate este la un pas de colaps, pentru că de ani angajații Caselor de asigurări nu mai fac nicio decontare către instituțiile sanitare. Sindicaliștii susțin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată vine ca urmare a faptului că de luni de zile nu se găsesc soluții pentru majorarea salariilor din sistem.

Protestul declanșat la nivel național a ajuns în a zecea zi, iar de luni s-au sistat toate plățile și decontările serviciilor medicale către furnizorii de servicii, plata concediile medicale și decontările pe programele naționale de sănătate.

Potrivit Realitatea Plus, o astfel de situație poate avea urmări grave pentru spitale, care și așa au finanțări minimale, unele dintre ele neavând bani nici până la finalul lunii.

Blocaj în sistemul medical: Angajații caselor de sănătate, protest pe perioadă nedeterminată, de astăzi. Activitatea, grav perturbată

Pe perioada protestului, angajații asigură doar urgențe precum duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilități și numai între orele 08.00-09.00 și 16.00-17.00.

Protestele angajaţilor din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS au demarat în data de 2 noiembrie şi sunt susţinute de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Sindicaliştii susţin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite „soluţii satisfăcătoare şi imediate” pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.

Articolul precedentIerarhia WTA: Sorana Cîrstea continuă să fie jucătoarea din România cel mai bine clasată
Articolul următorMesajul tranșant al autorităților: „Nu ne permitem anul viitor să creștem taxe și impozite”