Două persoane au fost rănite duminică dimineața, după ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut în localitatea Căianu Mic. Autoturismul unui bărbat din județul Cluj a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp.

 

 

Echipaje de pompieri de la Stația Beclean au intervenit duminică dimineața la un accident rutier produs pe raza localității Căianu Mic.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării două victime: o femeie in vârstă de aproximativ 55 de ani cu suspiciune de fractura membru superior, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 59 de ani cu excoriații.

Victimele au fost transportate la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite.

 

La locul accidentului au intervenit și polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean.

Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani din Forești, județul Cluj, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. În urma impactului atât șoferul cât și o pasageră de 55 din autoturism au fost răniți și au necesitat transportul la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentStatul a stabilit că un român poate trăi „decent” cu 11 lei pe zi – VIDEO
Articolul următorVasile Dîncu susține că pensiile militare nu se vor reduce. Nu sunt pensii de privilegii