Poliţiştii Biroului Rutier Turda efectuează cercetări faţă de doi conducători auto privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 19 decembrie, în jurul orei 19.00, un conducător auto în vârstă de 42 de ani, din comuna Unirea, judeţul Alba a fost depistat în timp ce se deplasa pe DN 1 E81, în comuna Mihai Viteazu, din judeţul Cluj, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 20 decembrie, în jurul orei 02.30, un alt conducător auto a fost depistat de poliţişti, în timp ce se deplasa pe strada Clujului, din municipiul Turda, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, tânărului de 20 de ani, din comuna Sănduleşti i-a reieşit concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză i-ar fi fost încredinţat acestuia de către un bărbat de 27 de ani, din aceeaşi comună, deşi cunoştea că respectivul conducător auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, sunt efectuate cercetări şi pentru încredinţarea unui vehicul unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentNoul Parlament se reunește în prima ședință – Alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului
Articolul următorPremierul interimar Nicolae Ciucă îi îndeamnă pe români să respecte regulile de sărbători: ”Este doar un gest simplu de resposabilitate”