Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost premiat în cadrul competiției Romanian Healthcare Awards 2020, recent încheiate.
Unitatea sanitară clujeană s-a clasat între cei cinci finaliști ai categoriei „Spitalul Anului” și a obținut Diploma de Excelență cu proiectul înscris în competiție „Suplimentarea paturilor de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19 forme critice”.
Rezultatele obținute de Spitalul de Boli Infecțioase în cadrul competiției sunt o consecință directă atât a profesionalismului echipei medicale și manageriale a spitalului cât și a sprijinului financiar extrem de consistent acordat constant de către Consiliul Județean Cluj. Astfel, începând cu anul 2016, forul administrativ județean a alocat nu mai puțin de 20.983.000 de lei pentru achiziționarea a numeroase echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație. Dintre acestea pot fi amintite două echipamente ultraperformante de testare COVID-19, un mamograf digital, un aparat RX pentru fluoroscopie și radiologie digitală cu 2 detectori, un computer tomograf cu 64 de sliceuri, un aparat de flowcitometrie, o ambulanță de tip A2, ecografe, un turn de cistoscopie flexibilă, microscoape optice, paturi de terapie intensivă, monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale, o stație de vacuum medical, ventilatoare de terapie intensivă, un generator de ozon, o stație de epurare, nebulizatoare, precum și o serie de lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și amenajare și de întocmire a documentațiilor, proiectelor și autorizărilor necesare.
Romanian Healthcare Awards este prima competiție cu juriu internațional format din 27 de membri proveniți din 12 țări, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România. Este un eveniment de recunoaștere a inovației și excelenței din domeniul sănătății care urmărește să identifice și să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc precum și reușitele individuale și de echipă.
Sursa: Realitatea de Cluj