Studenţii de la universităţile clujene pot opta pentru burse în Thailanda prin intermediul programului de mobilități pentru studenți ASEM-DUO Thailland 2020 Fellowship. Studenții participanți trebuie să urmeze cursuri de cel puțin șase credite la instituția gazdă care să corespundă cu domeniul de studiu al aplicantului, precum și să îndeplinească anumite sarcini specifice de cercetare.

Bursa pentru studenții europeni este de 3.200 Euro (800 Euro/lună pentru patru luni), bursa fiind primită la sosirea în Thailanda. Perioada de aplicare la programul ASEM-DUO Thailand 2020 Fellowhip se încheie în data de 4 octombrie 2019.

Programul ”ASEM-DUO” este un program destinat studenților universităților din statele membre ASEM, ce cuprinde schimburi bilaterale de studenți – pereche (un student dintr-o universitate europeană și unul dintr-o universitate din Thailanda), pe durata unui semestru de studiu.

Scopul acestuia este promovarea schimburilor de studenți între Thailanda și țările europene din cadrul Procesului ASEM (printre care și România).

„Domeniile de schimb pot include: Energie Alternativă, Biotehnologie, Alimentație și Tehnologie, Sănătate, Tehnologia Informației și Comunicării, Logistică și Managementul Lanțului de Aprovizionare, Inginerie, Eletronice Smart, Robotică, Turism și Managementul Ospitalității. Durata bursei este de un semestru, fiind necesar ca aceasta să se încheie cel târziu în luna septembrie 2020”, transmit reprezentanţii Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).

Cei interesaţi trebuie să transmită toate documentele solicitate împreună cu formularul de aplicație la Office of Higher Education Commission (OHEC) prin intermediul unei universități partenere thailandeze. Detalii suplimentare referitoare la acest program, documentația și procesul de aplicare pot fi găsite accesând pagina Ministerului Educației Superioare, Științei, Cercetării și Inovării din Thailanda: www.inter.mua.go.th, precum și pagina programului ASEM-DUO: www.asemduo.org

SURSĂfoto: stirilecs.ro
Articolul precedentŞura şi anexa unei gospodării din Râşca s-au făcut scrum după ce au fost lovite de trăsnet
Articolul următorMedalii la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019 pentru doi elevi din Cluj