Un tânăr din comuna Apahida a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, pus pe scandal, a distrus un autoturism. 

 

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Apahida în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au fost sesizați, miercuri după-amiază, prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, având asupra sa un obiect tăietor, distruge un autoturism aflat parcat pe o stradă din Apahida.

Deplasați la fața locului, oamenii legii au stabilit faptul că tânărul de 26 de ani a creat pagube autoturismului parcat, proprietatea unei femei de 31 de ani, atât prin lovirea cu un obiect tăietor, cât și prin escaladarea acestuia. Pe lângă zgomotul produs de loviturile aplicate, tânărul a adresat injurii unui bărbat care i-ar fi atras atenția, tulburând astfel liniștea publică.

În cauză, sunt desfășurate în continuare activități specifice de cercetare, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBistrița-Năsăud, Cluj și Mureș, sub COD PORTOCALIU de căldură
Articolul următorEVALUARE NAȚIONALĂ 2021. SUBIECTELE la MATEMATICĂ