Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Gherla au dispus miercuri reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, din orașul Pantelimon și municipiul București, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Instanța a dispus joi arestarea preventivă a celor doi.

 

 

Potrivit IPJ Cluj, la data de 8 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați de către un tânăr în vârstă de 26 de ani din județul Bistrița-Năsăud, despre faptul că, în aceeași zi,  în timp ce desfășura activități profesionale de tip curierat pe strada 1 Decembrie, aflat în interiorul autovehiculului, ar fi fost abordat de doi bărbați, care, prin amenințări cu acte de violență, i-ar fi sustras o borsetă în care se aflau 2.850 de lei.

La data de 14 septembrie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați în vârstă de 43 și 39 de ani, reușindu-se recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi au fost duși în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gherla cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, care a fost admisă.

Activitatea de documentare a activității infracționale a fost derulată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, UTAI Cluj și polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Articolul precedentANPC lansează LISTA RUȘINI. Numele firmelor amendate, făcute publice
Articolul următor38 de județe raportează culturi distruse de secetă