O tânără de 17 ani a fost înjunghiată de un prieten. Agresiunea a avut loc într-un cartier din Cluj-Napoca. Tânărul de 18 ani care a atacat-o este acum cercetat pentru tentativă de omor.

„La data de 29.01.2023, în jurul orei 20.00, pe str. Unirii din Cluj Napoca, din cartierul Gheorgheni, inculpatul A.R. în vârstă de 18 ani a agresat-o pe persoana vătămată Ș.A.Ș. în vârstă de 17 ani, aplicându-i lovituri cu pumnii și cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i plăgi înjunghiate hemitorace ant. stâng, regiune lombară dreapta, coapsa dreaptă, pneumotorace bilateral, contuzie pulmonară stânga, fractură costală, contuzie abdominală, contuzie mâini bilateral cu excoriații adiacente, leziuni care necesită 25-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața. Cei doi se cunoșteau anterior conflictului.

Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă la omor” prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. I și 2 C.p.

Prin ordonanța din data de 30.01.2023 ora 18.50 s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 ore față de suspectul A R. urmând ca acesta să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentUn bărbat din Alba a pierdut o borsetă cu 20.000 de lei în trenul Mediaş – Cluj! O femeie i-a găsit şi a anunţat Poliţia
Articolul următorZi crucială în controversa Petrom! OMV prezintă raportul pe 2022 – Cum sfidează statul român. Protestat în fața sediului. Jandarmii, mobilizați de urgență – VIDEO