Mohamed Imand Mustafa Mohamed, tânărul acuzat că și-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuțit, în noaptea de duminică spre luni, a fost arestat preventiv. 

 

Luni, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost dus de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. 

„La 24 august 2020, în jurul orei 03:00, organele judiciare au fost sesizate cu privire la decesul unei persoane de sex feminin din municipiul Cluj-Napoca, ce prezenta pe suprafaţa corpului multiple plăgi înţepate. În aceste împrejurări, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de omor. La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă formată din procuror criminalist şi lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Cluj, Serviciul de Investigaţii Criminale.

Din investigaţiile efectuate pe parcursul zilei de 24 august 2020 a rezultat că inculpatul M.I.M.M., fostul iubit al victimei, în jurul orei 03.00, pe strada Detunata din municipiul Cluj – Napoca i-a aplicat acesteia multiple lovituri de cuţit, provocându-i leziuni traumatice care i-au produs decesul la faţa locului.

Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Cluj şi I.P.J Suceava, aflate sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au întreprins activităţi operative care au condus la depistarea autorului M.I.M.M. pe raza județului Suceava.

După audierea lui M.I.M.M. de către procuror, în seara de 24 august 2020, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, acuzația fiind de omor calificat”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. 

A doua zi, Mohamed Imand Mustafa Mohamed a fost dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, care a fost admisă de instanță. 

 

Tânăra ucisă – Ioana Valentina Catargiu avea 30 de ani, era originară din Stulpicani, județul Suceava, și lucra ca asistentă medicală la o clinică privată din Cluj-Napoca. 

 

Articolul precedentPeste două milioane de măști au ajuns în Cluj! Aproape 42.000 de persoane defavorizate din județ vor beneficia de ele
Articolul următorBilanț CoVid-19: 1.256 cazuri noi, 54 decese! 502 pacienți în stare gravă în ATI