Consiliile Județene Cluj și Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează Târgul de toamnă Produs de Cluj și Bucovina.

Desfășurat prin intermediul Asociațiilor Produs de Cluj și Produs în Bucovina, evenimentul va avea loc între 18 și 20 octombrie pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian.

            La Târgul de toamnă Produs de Cluj și Bucovina vor fi prezenți aproximativ 100 de expozanți din cele două județe. Ei vor oferi celor interesați bucate gătite după rețete tradiționale, fie că este vorba despre dulcețuri, sucuri și siropuri naturale, murături, produse lactate sau preparate din carne.

Oaspeții din Bucovina vor găti în aer liber mâncăruri specifice stânelor, de la balmoș și mămăligă la tocănițe din carne de oaie și păstrăv afumat. Alături de ei vor fi prezenți și meșteșugari iscusiți, care vor etala costume populare și accesorii necesare acestora, cojoace, curele și chimire, ouă încondeiate, bijuterii și obiecte din lemn, toate lucrate de mână.

Amatorii de dulciuri vor avea la dispoziție prăjituri și ciocolată de casă, cozonaci și turtă dulce, dar și produse apicole din stupinele Clujului și Bucovinei. În ton cu anotimpul, la târg vor fi prezenți și mici fermieri care vor aduce legume și fructe de sezon.

            Zilnic, pe scena de pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian vor avea loc spectacole de folclor susținute de artiști și ansambluri din Cluj și Bucovina.

Articolul precedentFOTO | Bilanț Liberty on Bike 2019: peste 30 de biciclete și pachete de rechizite pentru copii defavorizați din Cluj 
Articolul următorIncendiu într-un bloc din Cluj! O mamă și copilul ei, salvați de tată și de vecini