Teatrul Maghiar de Stat (TMS) Cluj-Napoca a încheiat stagiunea 2018/2019 cu 140 spectacole jucate şi 21.038 de spectatori.

Printre spectacolele jucate se numără opt premiere și organizarea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe. Premierele acestei stagiuni sunt: „Neguțătorul din Veneția”, de William Shakespeare, „Las Meninas”, de Ernesto Anaya, „Under Construction, „(In)vizibil”, „Nora”, de Henrik Ibsen, „Mercenari – atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi”, „Concord floral”, de Jordan Tannahill și „Iona” de Marin Sorescu.

De asemenea, TMS a participat la numeroase festivaluri și turnee; spectacolul „Ilegitim”, de Adrian Sitaru și Alina Grigore, în regia lui Adrian Sitaru, a participat, în octombrie, la trei evenimente: Festivalul Tranzit Fest de la Satu Mare, Întâlnirile Internaționale de la Cluj și Fest(in) pe Bulevard din București, unde a câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Miklós Bacs a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. De asemenea, în luna aprilie, Ilegitim s-a jucat și în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Din selecția Festivalului Național de Teatru 2018 au făcut parte spectacolele: „Îngeri în America I-II”, care au fost prezentate publicului bucureștean prin transmisiune directă din Sala Studio. La Gala Premiilor UNITER 2019, Gabor Tompa a câștigat premiul pentru cea mai bună regie a spectacolului „Neguțătorul din Veneția”, de Shakespeare.

În cadrul parteneriatului devenit deja de tradiție dintre TMS și Teatrul Vigszinhaz din Budapesta, teatrul clujean a jucat în capitala Ungariei spectacole „Neguțătorul din Veneția” și „Homemade”, iar compania de ungară a prezentat aici spectacolele „Ofițerul de gardă”, de Molnar Ferenc, și „Programul Penthesilea”, de Reka Kincses.

Stagiunea cu numărul 227-a stagiune la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca va începe cu  tradiționala participare la Zilele Culturii Maghiare din Cluj. În data de 20 august, la Sala Studio, este programat spectacolul „Nora”, iar în data de 21 august, la Sala Mare, se va juca „Neguțătorul din Veneția”.

 

Articolul precedentNou pas înainte pentru edificarea parcului industrial TETAROM V
Articolul următorFOTO | Accident cu două maşini în Livada! O persoană a fost rănită