Și în această săptămână Teatrul de Păpuși „Puck” le oferă copiilor și părinților spectacole din repertoriul său transmise gratuit pe Facebook, pe pagina festivalului WonderPuck.
Este vorba de „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Eu sunt Pinocchio”, „Alfonso și vrăjitoarea” și de „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”.
Programul săptămânii 27 aprilie – 3 mai a început luni, cu transmiterea în regim live a spectacolului „Ali Baba și cei 40 de hoți”, basm teatral inspirat din povești arabe.
Frumoasa Șeherezada ne spune o fabuloasă poveste despre aventurile lui Ali Baba pe tărâmurile nisipoase ale deșertului. Alături de cei doi prieteni ai săi, tânăra Morgana și berbecul Behar, Ali Baba reușește să înfrângă nu mai puțin de patruzeci de hoți, iar bunătatea lui nemărginită e răsplătită cu nenumărate bogății. Sigur, traseul nu este unul deloc ușor: încercările grele, furtunile de nisip și capcanele sunt la tot pasul.
Spectacolul, în scenariul și regia lui Traian Savinescu, se conturează ca un basm teatral inspirat din poveștile arabe regăsite în cunoscuta carte O mie și una de nopți. Ca prin vis, pătrundem într-o lume fermecată, în care peșterile ascund comori nebănuite, iar bunătatea și prietenia adevărată câștigă întotdeauna în lupta cu răul.
Scenografia este semnată de Traian Savinescu și Elena Ilaș, păpușile de Andra Ștefan, iar ilustrația muzicală de Traian Savinescu. Distribuția este formată din Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulia Dinescu și Andra Ștefan. Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani. Reprezentația poate fi urmărită pe aceeași pagină și sâmbătă, 2 mai, de la ora 18.
Tot luni, între 10 și 14 a fost prezentat online spectacolul „Eu sunt Pinocchio”, după Carlo Collodi, în adaptarea scenică și regia lui Călin Mocanu.
Spectacolul prezintă de fapt procesul nașterii conștiinței de sine, când ființa tânără iese din mediul înconjurător protectiv și iubitor, își încearcă limitele și între timp tot învață cine este el de fapt și unde îi este locul în această lume. Spectacolul are câteva momente în care se abate de la povestea originală. Zâna, care are un rol foarte important în spectacol, reprezintă de fapt mama care deși se ascunde, se ivește ori de câte ori apar probleme. Locul sărmanului bătrânel Gepetto este ocupat în acest spectacol de un artist de renume mondial, a cărui capodoperă este Pinocchio, iar el, ca orice capodoperă, se trezește la viață și își va trăi propriul destin. După un timp, Pinocchio îl va numi deschis drept Tată pe Gepetto.
Asistentul de regie al spectacolului este Paul Sarvadi, iar scenograf Sandu Marian. Muzica a fost compusă de Dan Bălan. În distribuție: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Erdei Emese și Bondár Tibor. Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani. De asemenea, reprezentația poate și urmărită și sâmbătă, 2 mai, de la ora 18.
Miercuri, 29 aprilie, între orele 10 și 14 și duminică, 3 mai, între 18 și 22 pot fi urmărite, de asemenea, alte două reprezentații îndrăgite de micii spectatori.
Unul dintre ele este „Alfonso și vrăjitoarea”, spectacol nonverbal în scenariul și regia lui Decebal Marin.
Într-un castel părăsit, întunecat, în care toate lucrurile sunt negre, trăieşte o vrăjitoare alături de motanul ei, Alfonso. Enervată de faptul că motanul este invizibil în castelul negru, vrăjitoarea apelează la magie şi Alfonso este transformat într-un motan verde. Viaţa lui se înrăutăţeşte brusc: nu mai poate dormi pe fotoliu pentru că este văzut, nu se mai poate căţăra pe candelabru pentru că este prins, nu se mai poate vârî în pat pentru că este descoperit şi alungat în grădină, … în grădina verde!
Personajele poveștii sunt interpretate de Ramona Atănăsoaie, Iulian Lungu, Călin Mureșan și Angelica Pamfilie. Muzica este compusă de Traian Păcurar, scenografia și pictura sunt realizate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar mecanismele de Iulian Lungu, Călin Mureșan și Decebal Marin. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Celălalt spectacol difuzat miercuri și duminică, de la aceleași ore, este „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”/„ Hófehérke és a hét törpe”, după Frații Grimm, în dramatizarea și regia Ibolyei Varga, o poveste clasică despre puterea inocenței de a învinge forțele malefice.
„În prezent, Albă ca Zăpada cunoaște o revenire în ecranizări, în filmologie, subiectul e dezbătut de psihologi. Dincolo de asta, e un titlu evergreen, valabil oricând, foarte iubit de copii. Pe lângă titlul în sine, povestea atrage și pentru că are un conflict ieșit din comun, între două forțe feminine. Forța masculină din poveste este una latentă, reprezentată la început de împărat, tatăl Albei ca Zăpada, iar la final de prinț. Piticii sunt forțe protectoare, niște personaje magice. În contrast cu ei se află un alt personaj magic, oglinda, care este de partea reginei și reprezintă un alter ego al ei, o conștiință lucidă.” precizează regizoarea.
Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Bondár Tibor, Domokos Szabolcs, Erdei Emese, Giriti Réka, György László, Kötő Áron, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Urmánczi Jenő, Balog Ferencz și Tóthpál Tamás. Muzica este semnată de Venczel Péter, scenografia de Cristian Rusu, pictura de Elena Ilaș, iar sculptura de Florin Marin. Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de șase ani.