METRO SYSTEMS România lansează prin Tech’n Trade Incubator, cel de-al treilea program, #rebootHoReCa, dedicat exclusiv ideilor care să ajute industria ospitalității să-și revină din criza provocată de pandemie.

În perioada de înregistrare, care va fi deschisă timp de o lună, între 29 aprilie și 29 mai, poate fi înscrisă orice idee de startup care să vină în ajutorul afacerilor din HoReCa, urmând ca Tech’n Trade și METRO Cash&Carry să selecteze cele mai bune două propuneri, pe care să le sprijine pentru a fi puse în practică. 

De ce focus pe HORECA?

Industria ospitalității este unul dintre sectoarele cel mai grav afectate de criza declanșată de pandemie, conform unui sondaj făcut la jumătatea lunii martie, de Asociația HORA, care arată că piața HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Catering) a scăzut, în România, cu 90%. Din cifra de afaceri a sectorului, estimată la 3 miliarde de euro, se vor pierde 2,4 miliarde, estimează Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor. Iar din cei 400.000 de angajați, aproximativ 320.000 ar putea rămâne, temporar sau permanent, fără loc de muncă.

Cine se poate înscrie?

  • Antreprenorii cu o idee, în perioada de pre-lansare și care au nevoie de sprijin în zona de tehnologie, în dezvoltarea afacerii și pentru lansarea produsului în piață.
  • Antreprenorii care au deja un startup cu produsul lansat și căuta proiecte comerciale, de colaborare pe termen lung în industria de retail și/sau validarea produsului.

Ce oferă acest program de incubare?

  • sprijin în procesul de validare a nevoii de pe piață;
  • accesul la experții IT METRO SYSTEMS, experții HORECA METRO Cash & Carry precum și ai partenerilor, prin workshop-uri tematice și sfaturi tehnice pe diferite arii legate de dezvoltarea produsului;
  • întâlniri și interacțiuni cu potențialii clienți din rețeaua METRO Cash&Carry;
  • consultanță strategică, susținere pentru lansarea pe piață din partea mentorilor specializați.

Primul pas în procesul de înscriere îl reprezintă completarea formularului de aplicare de pe site-ul www.techntrade.ro, urmat de interviuri cu reprezentanții Tech’n Trade (mentori, organizatori, coordonatori etc).

Articolul precedentFOTO | 7 inimi, în semn de mulţumire, au fost instalate în faţa unor spitale COVID-19 din România
Articolul următorAvertizare meteo: cod PORTOCALIU de ninsori viscolite. Rafale de 100 km/h