Cel mai important festival de film din România, TIFF, se pregătește de un nou debut. Invitatul special din acest an este actorul Nicholas Cage, care va primi premiul pentru contribuția adusă la dezvoltarea cinematografiei mondiale. De asemenea, actorul Marcel Iureș va primi premiul pentru întreaga sa carieră. Festivalul își va deschide porțile în 31 mai și se va încheia după 10 zile.

Ediția a 18-a a TIFF va începe în seara de 31 mai, cu premiera mondială a filmului Parking, regizat chiar de fondatorul festivalului, Tudor Giurgiu. Proiecția va avea loc în cinematograful în aer liber care va fi deschis în Piața Unirii. La această ediție vor participa nume grele ale cinematografiei mondiale, spune Tudor Giurgiu.

TIFF 2019 aduce și trei secțiuni naționale, care grupează filme din Franța, China și Albania, spune directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

Ediția din acest an a TIFF aduce la Cluj unele dintre cele mai bune filme care au fost prezentate la Cannes, dar și la alte festivaluri importante din întreaga lume, precum Berlin sau San Sebastian.

Articolul precedentTrei sate din comuna clujeană Baciu, racordate la apa potabilă
Articolul următorFOTO | Accident în Cluj! Un pieton a fost lovit de o maşină chiar pe trecere