Tragedie pe un şantier din judeţul Cluj. Un bărbat din Alba care muncea la reabilitarea unui drum din localitatea Călățele a murit în urma unui accident.

La data de 7 martie, în jurul orei 14.20, Secția 8 Poliție Rurală Huedin a fost sesizată, prin apel la SNUAU 112, cu privire la faptul că în cadrul unor lucrări de reabilitare a DN1R, la ieșirea din localitatea Călățele, un bărbat, de 53 de ani, din județul Alba, angajat al unei societăți comerciale, ar fi fost accidentat, la locul indicat fiind solicitat și un echipaj SMURD.

Ulterior, a fost constatat decesul acestuia.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul bărbatului”, a transmis IPJ Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPreot din Rusia, arestat și judecat după ce a ținut o predică împotriva războiului din Ucraina
Articolul următorAccident într-un sat din judeţul Cluj! Două persoane au fost rănite (FOTO)