Un tânăr de doar 22 de ani din judeţul Cluj s-a spânzurat, noaptea trecută, în urma unei decepții în dragoste. 

Acesta a postat un mesaj pe Facebook pentru iubita sa după care a recurs la gestul extrem: ”Te iubesc acuma peste câteva minute no sa mai fiu sa ști ca te iubesc și îmi pare rău. Ce Tam făcut pana acuma rămas bun la toți amei dragi  nu mai pot sa sufăr asa”.

„La data de 26 iulie, în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat prin spânzurare, în curtea unui imobil din comuna Luna.

Polițiștii deplasați la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, pentru care echipajul medical a pronunțat, din nefericire, decesul.

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului și circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, a transmis IPJ Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET – Ce este Ceaslovul sau Cartea Orelor
Articolul următorChild Car Safety App (CCS), aplicația mobilă destinată îmbunătățirii siguranței copiilor în mașini, unică în Europa, a fost lansată la Cluj-Napoca