Accident cumplit pe DN 1 în localitatea bihoreană Borș, unde un bărbat în vârstă de 58 de ani din Câmpia Turzii a fost lovit mortal de un autocamion. 

 

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe DN.1, în localitatea bihoreană Borș, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autocamion a accidentat un pieton.
 
„Din nefericire, în urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni care i-au provocat decesul la fața locului.
 
Traficul rutier nu este blocat, în prezent, se circulă pe un sens, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.
 
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor

Articolul precedentDate năucitoare: inflația pentru mâncare, peste 25% – Semnal de alarmă: carnea ar putea să dispară de la raft
Articolul următorScandalul intonării imnului Ținutului Secuiesc. UMPMV cere DEMISIA lui Eduard Novak: „Nu mai poate reprezenta statul român”