Transilvania Rally, eveniment sportiv care s-a desfăşurat la Cluj, a adus o victorii importante echipajelor din cadrul Napoca Rally Academy. Astfel, echipajul format din Simone Tempestini şi Sergiu Itu s-a clasat pe  prima poziţie cu timpul total de 01:01:23,9, fiind urmat pe podium de colegii Bogdan Marişca şi Sebastian Itu, la o distanţă de un minut şi 9 secunde.

În total, 90 de echipaje din 6 ţări şi-au disputat supremaţia la ediţia din acest an etapei a VII-a din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi etapă din circuitul internaţional Tour European Rally.

„Sunt foarte fericit după acest raliu şi mulţumit de rezultat. Din punctul meu de vedere a fost un raliu reuşit. Am trăit emoţii deosebite fiind vorba de etapa de acasă şi, evident, îmi pare bine că am reuşit să obţin victoria în faţa publicului clujean”, a susţinut, la final Simone Tempestini.

În acelaşi timp, coordonatorul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, a ţinut să meţioneze că în ciuda ploii care a fost în prima zi de raliu şi în ciuda problemei tehnice privind transmisiunea radio, probele şi-au urmat cursul firesc şi evenimentul a fost unul reuşit. „Vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, sponsorilor şi partenerilor noştri fără care nu am putea să organizăm un eveniment de o asemenea amploare”, a mai precizat acesta.

 

 

 

 

Articolul precedentTinerii merituoși ai Clujului au fost premiați de Consiliul Județean
Articolul următorPeste o sută de companii la Târgul de Cariere de la Cluj