Un accident soldat cu trei răniţi a avut loc duminică după-amiază între Dej şi Gherla.
Potrivit acestora, conducătorul auto se afla sub influența alcoolului având o alcoolemie de 0,03 mg/ l alcool pur in aerul expirat.
„O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență generată ca urmare a unui accident rutier, ce s-a petrecut pe raza localității Nima, DN1C, în jurul orei 14:20. Trei persoane au fost consultate și au fost transportate la spital de echipajele SMURD și SAJ”, precizează reprezentanţii ISU Cluj.
Accidentul s-a soldat cu două victime grave, conducătorul auto și pasageră spate de 26 ani. De asemenea, a fost rănit ușor şi un alt pasager în vârstă de 23 an. Toţi cei aflaţi în maşină sunt din Borșa, Maramureș.