A fost condamnat la închisoare Tudor Cîrje, clujeanul care a condus Mercedesul în ianuarie 2019 sub influența unor substanțe. În urma accidentului a murit studenta Gabriela Ripan din Suceava, cea care era proprietara mașinii. 

Tribunalului Cluj l-a condamnat pe Tudor Cîrje la 2 ani și 6 luni de închisoare. Familia Gabrielei Ripan va face apel împotriva acestei sentințe, pe care o consideră blândă. De altfel, tatăl Gabrielei, Ion  Vasile Rîpan, a criticat și decizia judectorilor de schimbare a încadrării faptei din omor în ucidere din culpă, scrie stiridecluj.ro.

Tribunalul Cluj a obligat ”asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA cu sediul procesual ales în loc. Cluj Napoca, str. Ioan Budai Deleanu, nr.48, jud. Cluj la plata către aceste părţi civile a sumei de 124.738,41 lei cu titlu de despăgubiri materiale, cu dobânda legală de la data accidentului, respectiv 21.01.2019, precum şi a sumei de câte 150.000 Euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale”. ”Admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de către părţile civile R. B. şi A. M., fratele respectiv bunica victimei, şi obligă asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance SA cu sediul procesual ales în loc. Cluj Napoca, str. Ioan Budai Deleanu, nr.48, jud. Cluj la plata către aceste părţi civile a sumei de câte 100.000 Euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale”.

Tudor Cîrje a fost condamnat la ”pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”.

Detalii despre accidentul din 2019:

Sursa: Realitatea de Cluj