Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) celebrează 75 de ani de la revenirea Universității Regele Ferdinand I la Cluj și de la înființarea Universității din Cluj cu limba de predare maghiară prin decret-lege.

Astfel, în data de 28 mai 1945, apărea în Monitorul Oficial Decretul-Lege nr 406 pentru revenirea la locurile lor a instituților școlare din Ardealul de Nord potrivit căruia „Universitatea, < Regele Ferdinand >, actualmente cu sediul la Sibiu, cu toate institutele anexe (…) se reîntorc pe ziua de 1 Iunie 1945 la locurile lor, ocupându-și toate localurile ce au avut”.

În aceeași dată, Decretul-Lege nr 407 pentru înființarea la Cluj a Universității cu limba de predare maghiară prevedea, la art. 1, că „se înființează la Cluj, pe data de 1 Iunie 1945, o Universitate de stat, cu limba de predare maghiară”.

Era pentru prima dată când la Cluj, orașul considerat capitala Ardealului, este acceptată existența simultană a două universități cu limbile de predare română și maghiară. Dacă în perioada 1872-1918 la Cluj a existat doar Universitatea Francisc Iosif (Ferenc Jozsef), cu limba de predare maghiară, între 1919-1940 – doar Universitatea Regele Ferdinand I cu limba de predare română, iar între 1940-1944 – din nou Universitatea Ferenc Jozsef cu limba de predare maghiară, din 1945 vor exista două universități cu cele două limbi de predare, care vor fi organizate, după 1948, în Universitatea Victor Babeș (universitatea românească) și Universitatea Bolyai (universitatea maghiară). Cele două universități se vor uni în 1959 sub numele de Universitatea Babeș-Bolyai. La fondarea din 1872, universitatea maghiară a încorporat instituțiile de învățământ superior derivate după 1786/1850 din Universitatea din Cluj (Academia/Universitas Claudiopolitana – 1581/1606 – 1698-1786 -, cu predare în latină și germană), și anume Institutul Medico-Chirurgical și Academia de Drept, ducând astfel tradiția universitară în 1581.

„Dezvoltarea și integrarea comunității academice au fost amplificate după 1990, când am reușit să construim o comunitate UBB performantă în paradigma multiculturalității, cu trei limbi oficiale de studiu: română, maghiară și german, precum și multe alte programe de studiu în alte limbi de circulație internațională”, afirmă rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.

Articolul precedentImagini şocante în judeţul Cluj! Cal pus de proprietar să tragă un BMW (VIDEO)
Articolul următorBărbat din Turda găsit mort, în propria locuinţă, de către mama lui