UBB își menține în anul 2018 statutul de cea mai bună instituție de învățământ superior din România în cercetarea din domeniul ”Economics”, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking).

Potrivit ediției curente a clasamentului standard, bazate pe numărul de articole științifice publicate în perioada 2013-2017 în cele mai reprezentative și prestigioase reviste științifice din domeniul ”Economics”, UBB se regăsește în intervalul 683-765 dintr-un total de 1185 de universități din întreaga lume care au fost incluse în clasament, fiind astfel cea mai bine poziționată universitate din România în această ierarhie valorică.

Ținând cont de faptul că în lume există în prezent circa 7.000 de instituții de învățământ superior în care se studiază și cercetează domeniul ”Economics” (cf. International Association of Universities – World Higher Education Database), prin această performanță UBB se poziționează în primele 10-11% instituții de învățământ superior ale lumii, prin prisma cercetării în acest domeniu.

Performanța UBB în Tilburg University Economics Schools Research Ranking se datorează preponderent publicațiilor realizate de către cadrele didactice ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), la această poziționare contribuind însă și cercetători ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Acest clasament reconfirmă pozițiile foarte bune ocupate de UBB în celelalte clasamente internaționale relevante, precum și statutul de universitatea de 4 stele obținut recent de Universitatea Babeș-Bolyai.

Tilburg University Economics Schools Research Ranking reprezintă unul dintre cele mai prestigioase clasamente sectoriale ale universităților din lume. Prezența în clasament nu depinde de dorința universităților, fiind incluse în analiză, în vederea clasificării, doar universitățile care reușesc să-și dovedească vizibilitatea și impactul cercetării în domeniul ”Economics”, prin publicarea de articole în revistele științifice regăsite într-o listă scurtă a celor mai reprezentative și prestigioase publicații la nivel global în domeniu, listă care cuprinde în prezent 35 de reviste științifice de profil.

Articolul precedentPeste 30.000 de spectatori din întreaga țară au participat în 2018 la proiecțiile Caravanei Filmelor TIFF
Articolul următorCentrul Român de Studii Avansate în Securitate Informatică, înființat de UBB și UTCN