Universitatea Babeş-Bolyai a găzduit vineri, 6 martie 2020, la ora 10.00, semnarea parteneriatului dintre UBB și compania Robert Bosch pentru susținerea programului de masterat de „Calcul de înaltă performanţă şi analiza volumelor mari de date” al Facultății de Matematică și Informatică.

Inițiativa concretizează programul Facultății de Matematică și Informatică de educație de calitate cu scopul de a furniza specialiști bine pregătiți, orientaţi spre cercetare, pentru industria IT & C, precum și strategia Bosch de partener educațional implicat continuu în comunitatea academică.

Scopul prezentului program de masterat este de a oferi studenţilor o pregătire solidă pe programare paralelă și distribuită, achiziția, analiza și vizualizarea datelor, cu aplicații în diverse domenii precum ar fi industria auto, monitorizarea proceselor de producție, analiza datelor.

               

Articolul precedentMăsuri pentru prevenirea coronavirusului la Penitenciarul Gherla
Articolul următorÎncep înscrierile pentru Competiția Locală TIFF, dedicată exclusiv clujenilor