Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) ocupă și în acest an prima poziție din România în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente.
Conform ierarhizării date recent publicităţii, UBB ocupă poziția 162 din 378 de universități incluse în clasament. Celelalte universități românești care apar în acest clasament sunt: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași (toate plasate în intervalul 251-300) și Universitatea de Vest din Timișoara (situată în intervalul 201 – 250).
„Performanța UBB de a se situa în prima jumătate a acestui clasament prestigios s-a obținut în condițiile cunoscute de subfinanțare instituțională cronică, rezultatul UBB reușind adesea să egaleze și să depășească performanța unor universități internaționale (mai ales cu raportare la Europa Centrală/de Est/de Sud-Est) cu finanțare superioară”, se arată într-un comunicat al instituției.
Clasamentul Times Higher Education este unul dintre cele mai complexe și prestigioase clasamente internaționale ale universităților, reunind indicatori de predare/învățare, cercetare, relație cu mediul socio-economic și internaționalizare.