Un accident rutier în care au fost implicate două maşini a avut loc, în această dimineaţă, pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit IPJ Cluj, din verificările preliminare a reieșit faptul că un conducător auto, în vârstă de 40 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa pe strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus înspre strada Octavian Goga, de un bărbat de 52 de ani, cetățean ucrainean, rezultând rănirea acestuia din urmă.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea”, a transmis ISU Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentDeputaţii USR şi cei de la partidul Forţa Dreptei au depus moţiunea simplă “Îndrăznesc să susţin educaţia”
Articolul următorȘarlatan din Câmpia Turzii, identificat de polițiști! A păcălit o tânără din Pianu