Un bărbat din județul Cluj, în vârstă de 82 de ani s-a sinucis din cauza singurătății. Un apel la 112 a anunțat joi, în jurul orei 12, că un bărbat în vârstă de 82 de ani din localitatea Nires a fost găsit spânzurat.

Spre locul indicat au fost trimise de urgență echipajele de intervenție de la Dej. Polițiștii și medicii l-au găsit pe bătrân spânzurat de clanța ușii de la bucătărie, dar din păcate nu a mai putut fi salvat, notează dejeanul.ro.

Vecinii povestesc că bătrânul era extrem de trist după ce în urmă cu aproximativ 2 luni i-a murit soția. Se pare că acest lucru l-ar fi afectat mult, astfel că în această dimineață bătrânul a decis să își ia viața. Ultima dată când a fost văzut în viață a fost cu doar câteva ore înainte de a recurge la gestul extrem.

Oamenii se pot îmbolnăvi din cauza singurătăţii

Singurătatea şi izolarea socială sunt la fel de nocive ca fumatul a 15 ţigări zilnic, aproape un pachet pe zi, susţine Campaign to End Loneliness.

Singurătatea nu se rezumă doar la a fi singur, neînconjurat de oameni, susţine psihologul John Cacioppo de la Universitatea Chicago, într-un interviu pentru US News. Chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de prieteni, ne putem simţi, de fapt, singuri, poate pentru că nu putem găsi acea conexiune cu cei din jurul nostru.

Pe de altă parte, chiar şi atunci când relaţiile întemeiate sunt de calitate, există riscul de a ne simţi singuri din lipsa contactului cu respectivele persoane, a orelor petrecute alături de acestea, împărtăşind experienţe, speranţe şi gânduri, notează Psychology Today.

Articolul precedentAutobuzele electrice vor circula pe străzile Clujului
Articolul următorRampa de la Pata Rât nu mai poluează: „Procedeul de osmoză inversă e în desfășurare”