Polițiștii din Câmpia Turzii au efectuat percheziții domiciliare în Târgu Mureș, pentru probarea activității infracționale a două persoane bănuite de comiterea unui furt de 66.000 de lei.

În cauză s-a aplicat sechestru pe bunurile celor doi, până la acoperirea valorii prejudiciului cauzat. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar femeia plasată sub control judiciar.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii  Biroul de Investigații Criminale, Compartimentul Criminalistic și Secția 4 Poliție Rurală, cu suportul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Cluj, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Târgu Mureș, pentru documentarea activității infracționale a două persoane.

Conform probatoriului administrat, la data de 29 ianuarie a.c., bărbatul în vârstă de 37 de ani, dinTârgu Mureș, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, din Viișoara, iar dintr-un dulap ar fi sustras 66.000 de lei, transportul fiind asigurat de tânăra de 20 de ani, din Târgu Mureș, cu un autoturism închiriat pe care erau aplicate numere de înmatriculare ce au fost sustrase de pe alt autovehicul.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite mai multe bunuri și valori, precum: 1000 lire sterline și alte sume de bani mai mici, 26 ustensile metalice cu mâner de tip șperaclu, alteinstrumente de spargere, două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, bunuri ce fac obiectul cauzei.

Ulterior perchezițiilor, a fost aplicat sechestru pe un autoturism și pe aparatură electronică, până la concurența sumei de 66.000 de lei.

De asemenea, au fost puse în executare 2 mandate de aducere emise de către procuror.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Magistrații au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar față de femeie a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Articolul precedent2.33%, prezența la referendum în județul Cluj
Articolul următorIncident la o secție de votare din Huedin! O femeie ar fi primit bani ca să voteze