Un fost auditor public extern la Camera de Conturi Cluj a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită după ce ar fi primit un ponton de la doi oameni de afaceri pentru a face un raport „mai blând” în urma unui control făcut la Primăria Turda, legat de extinderea şi reamenajarea parcului zoologic şi de agrement. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei un om de afaceri, acuzat de instigare la dare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– ISAI GHEORGHE, la data faptei auditor public extern la Camera de Conturi Cluj – Curtea de Conturi a României, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită,
– persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Inculpatul Isai Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, a fost desemnat, în cursul anului 2013, să efectueze un control la primăria municipiului Turda, ce a inclus printre obiective și executarea contractului „Extindere și reamenajare parc zoologic și de agrement Turda, județul Cluj”.
În acest context, pentru a întocmi un raport de control mai „blând” în sensul de a încadra diferitele nereguli constatate la execuția proiectului respectiv doar la categoria abateri, în condițiile în care unele dintre ele puteau face obiectul unor sesizări penale, inculpatul Isai Gheorghe ar fi primit de la doi oameni de afaceri (martori în cauză – subcontractori ai lucrărilor) cu titlu de mită un ponton în valoare de 28.000 lei.

Cu titlu de exemplu, în raportul de control în care s-a stabilit un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 1.847.305 lei, se făcea referire, printre altele, la decontarea unor articole înscrise în situații de plată privind realizarea de clădiri la care lucrările nici nu fuseseră începute, situație care ar fi impus sesizarea organelor de urmărire penală.

Folosul necuvenit a fost remis de martori inculpatului Isai Gheorghe la instigarea omului de afaceri, inculpat în prezenta cauză care, la vremea respectivă, era administratorul unei societăți comerciale, membră a asocierii care adjudecase inițial realizarea obiectivului menționat anterior. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentAccident pe şoseaua Oradea – Cluj! Două femei au fost rănite
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 29 mai 2021