Clujul continuă modernizarea, urmărind creșterea mobilității urbane și a calității spațiului public.

In acest sens, a avut loc o nouă dezbatere în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), la clădirea casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

Tema supusă dezbaterii a fost reamanajarea unei artere cheie a Clujului, bulevardul 21 Decembrie 1989.

Proiectul vizează îmbunătățirea calității spațiului pietonal, plantarea unor aliniamente de arbori, trecerea cablurilor în subteran, iluminat public cu tehnologie LED, lărgirea benzii dedicate transportului în comun și crearea unor benzi pentru biciclete.

De asemenea în timpul dezbaterii a fost prezentată și propunerea creării unei piațete în fața Bisericii Sf. Petru și Pavel, în locul parcării existente. În această zonă se vor planta arbori și se vor amplasa bănci și mobilier stradal.

Proiectul va fi finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Axa 4.1.

Pe lângă părerile avizate venite din partea specialiștilor, s-au remarcat idei pretabile din partea cetățenilor prezenți la dezbatere.

sursa: cluju.ro

Articolul precedentDroguri cumpărate pe internet, introduse în cluburile din Cluj cu ajutorul unor femei
Articolul următorAccident pe centura Clujului! O tânără de 18 ani a fost grav rănită