Plenul Consiliului Județean Cluj a aprobat proiectul ce vizează „Dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19” și cheltuielile referitoare la acesta. Proiectul se referă la achiziționarea, din fonduri europene, a 258 de noi echipamente și aparaturi de înaltă tehnologie.

Investiția este justificată de faptul că, în noul context epidemiologic, generat de pandemia de COVID-19, dotările existente în cadrul UPU nu sunt suficiente și nu satisfac nevoile în derularea activității de zi cu zi. În acest context, aparatura medicală de înaltă performanță ce va fi achiziționată prin proiect este necesară pentru a asigura tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților critici pediatrici în cazul epidemiei cu COVID-19.

Valoarea totală a proiectului „Dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19” este de 12.398.491 de lei, cu TVA inclus. Acesta urmează să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.