Un tânăr și județul Mureș, aflat la volanul unui autotren cu semiremorcă, a provocat, luni, un accident rutier, pe DN 1, în localitatea Beznea, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a acroșat două autoturisme, unul condus de un clujean, celălalt de un bihorean. În urma evenimentului rutier, clujeanul a fost rănit ușor.

 

Luni, 28 septembrie, la ora 16.50, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Beznea, un tânăr de 24 de ani, din Sovata, județul Mureș, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă pe direcția Cluj – Oradea, pe un sector de drum în pantă, într-o curbă periculoasă la dreapta, pe timp de ploaie, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus de circulație și a acroșat cu partea din spate a remorcii un autoturism, condus regulamentar, pe banda a doua, de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Cluj Napoca, județul Cluj și un alt autoturism, condus pe aceeași bandă, de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Oradea.

Potrivit IPJ Bihor, în urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism acroșat a suferit leziuni ușoare.

Poliţiştii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Bihor

Articolul precedentBilanț CoVid-19: 1.470 cazuri noi, 44 decese, 551 pacienți în ATI! Vezi situația din județul tău
Articolul următorAccident în apropiere de Vâlcele! O şoferiţă s-a răsturnat cu maşina