Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTC-N) a semnat contractul în valoare de 5.500.000 lei pentru proiectul Creșterea gradului de utilizare a internetului pentru studenții UTC-N sprijiniți cu echipamente mobile IT, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.

Proiectul vizează îmbunătățirea conținutului digital al infrastructurii TIC a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în contextul pandemiei actuale, prin achiziția de tablete cu acces la internet pentru studenții universității, beneficiari ai burselor sociale și ai burselor sociale ocazionale, precum și prin achiziția de echipamente necesare desfășurării activității didactice, pentru dotarea sălilor de curs și seminar.

Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, domeniul educației a fost nevoit să adopte schimbări radicale care vizează atât interacțiunea cadru didactic – student, precum și necesitatea reorganizării infrastructurii existente și utilizarea tehnologiei pentru transmiterea și recepția informațiilor, a aplicațiilor de comunicare și colaborare de pe terminalele mobile conectate la internet.

Pentru a răspunde rigorilor și nevoilor specifice procesului educațional, îmbinării procesului de stimulare și potențare a interesului studenților cu posibilitățile pe care le oferă învățământul online, universitatea a considerat oportună atragerea de fonduri prin care să faciliteze accesul la resurse și servicii digitale prin utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor.

Astfel, în cadrul acestui proiect, vor fi achiziționate peste 2.300 de tablete cu acces la internet pentru studenți, 100 laptop-uri și vor fi dotate 81 de săli de seminar și laborator cu sisteme all in one, camere web pentru conferință, proiectoare, ecrane de proiecție, table interactive, routere wireless și tablete grafice.

Tehnologia informației și a comunicațiilor devine, astfel, o resursă esențială în procesul de predare-învățare, facilitând gestiunea comunicării și a colaborării, dezvoltarea creativității și accesul la informație prin dispozitive mobile, beneficiile transpunându-se în îmbunătățirea eficienței și eficacității procesului educațional la toate nivelurile.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentLiviu Dragnea, anunțul care dinamitează Serviciile: La Vasile Dîncu a fost „sufrageria 2”. Discuția a degenerat foarte urât – Cine face jocurile, de fapt, în România?
Articolul următorLa un pas de scenariul roșu COVID-19, Cluj Napoca a găzduit un concert cu mii de oameni (VIDEO)