Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost evaluată internațional de către QS STARS RATING SYSTEM (https://www.qs.com/), în urma unui audit academic extrem de amplu și cuprinzător.

Auditul academic este diferit de ierarhizarea universităților care vizează ordonarea prin prisma unor criterii relevante, în timp ce auditul academic vizează raportarea universităților la standarde academice internaționale printr-o evaluare comprehensivă și clasificarea lor în funcție de această raportare.

Auditarea QS STARS a avut la bază 8 criterii care au acoperit următoarele componente academice: predarea (cu 4 indicatori evaluați), cercetarea științifică (cu 3 indicatori evaluați), inovarea (cu 3 indicatori evaluați), internaționalizarea (cu 7 indicatori evaluați), angajabilitatea absolvenților (cu 3 indicatori evaluați), mediul de învățare (cu 6 indicatori evaluați), incluziunea socială (cu 4 indicatori evaluați) și respectiv evaluarea unui program de studiu (cu 7 indicatori evaluați). Prin agregarea rezultatelor date de aceste 8 criterii, sistemul QS STARS RATING SYSTEM clasifică universitățile evaluate în șase clase, după cum urmează:

  • 5 stele plus (*****+) – Universități de elită la nivel mondial;
  • 5 stele (*****) – Universități world-class;
  • 4 stele (****) – Universități de excelență la nivel internațional;
  • 3 stele (***) – Universități naționale cu vizibilitate internațională;
  • 2 stele (**) – Universități regionale/locale;
  • 1 stea (*) – Universități emergente la nivel regional/local.

În urma evaluării QS STARS, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a primit 4 stele (****), ceea ce conferă instituției noastre onorantul statut de universitate de excelență la nivel internațional.

După ce în luna septembrie a.c. UTCN a fost inclusă pentru prima dată în clasamentul mondial al universităților, pe poziția 1001+, de către una dintre cele mai prestigioase topuri din lume, respectiv „Times Higher Education – World University Rankings”, prin auditarea internațională recentă, comunitatea academică din UTCN beneficiază de o “radiografie a momentului” care delimitează într-un mod foarte clar, punctele tari, care trebuie păstrate, cultivate și dezvoltate în continuare, punctele sensibile necesar a fi dezvoltate și accentuate în anii următori, dar și cele slabe, făra de care, pasul spre universitățile de elită și word-class, 5 stele/5 stele +, nu va putea fi atins.

Această nouă performanță obținută acum la sfârșit de an 2019, se datorează efortului conjugat al întregii comunități academice din UTCN.

Articolul precedentTrei maşini implicate într-un accident pe centura Apahida – Vâlcele! Şoferul vinovat era băut (FOTO)
Articolul următorCinci maşini implicate într-un accident de circulaţie în Cluj-Napoca (FOTO)