Un bărbat mascat a atacat o femeie cu un cuţit, în această seară, într-un magazin din Cluj-Napoca. Acesta a încercat să fure bani din casierie.

Norocul vânzătoarei a fost ca un bărbat care trecea prin zona i-a sărit în ajutor. Cu toate acestea, femeie a suferit câteva leziuni, însă viaţa nu îi este pusă în pericol.

În această seară, în jurul orei 20.00, am fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că, la intersecția străzilor C- ţin Brâncuși cu strada Lăcrimioarelor, din Cluj Napoca, a intrat într-un magazin o persoană de sex masculin care purta o cagulă și, sub amenințarea vânzătoarei cu un cuțit,  a încercat să sustragă bani.

În ajutorul vânzătoarei a intervenit o persoană care se afla în zonă. La scurt timp a ajuns şi patrula din cadrul Secţiei 3 Poliţie, bărbatul fiind încătuşat. 

Vânzătoarea a suferit leziuni, motiv pentru care a fost chemată ambulanta la faţa locului pentru acordarea îngrijirilor medicale. 

Salutăm spiritul civic de care s-a dat dovadă în acest caz„, a transmis IPJ Cluj.

Articolul precedentFOTO | Accident cu două maşini la ieşire din Gherla! O femeie a fost rănită
Articolul următorClujul, pregătit pentru We Love Retro