Gabriela Ruse (188 WTA) a obținut una dintre cele mai importante performanțe ale carierei, după ce a învins-o pe a patra favorită, Rebeka Masarova (67 WTA) în două seturi, 6-1, 6-4, și s-a calificat în finala turneului WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj Napoca.
Gabriela Ruse – Rebeka Masarova 2-0
Gabriela Ruse a dominat partida de la cap la coadă și nu i-a dat nicio șansă adversarei de a reveni în meci. A făcut break încă din primul game și s-a distanțat la 0-3 după ce a reușit să îi ia Masarovei serviciul pentru a doua oară.
O mică sincopă a apărut în game-ul al patrulea, când Ruse și-a cedat serviciul, dar apoi a câștigat toate game-urile și s-a impus cu 6-1 în primul set.
Actul secund a început cu ceva emoții după ce Rebeka Masarova a reușit să îi ia serviciul româncei, dar Ruse a recuperat imediat și s-a distanțat la 4-1, înainte de a pierde trei din următoarele patru game-uri și a-i permite jucătoarei din Spania să revină la 5-4.
Românca și-a controlat, însă, emoțiile la final și a reușit să se impună cu 6-4.
Ea o va întâlni în finală pe germanca Tamara Korpatsch, care s-a calificat în ultimul act al turneului Transylvania Open, găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari, după ce a învins-o pe conaționala Eva Lys, cu 6-4, 6-3.
Pentru Ruse aceasta este cea de-a treia finală a carierei, după ce în 2021 a ajuns în ultimul act al turneului de la Palermo și l-a câștigat pe cel de la Hamburg.