Un accident de circulație s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 11:20, pe strada Libertății din Dej.

Un autoturism a ajuns cu roțile-n sus în afara carosabilului, scrie Dej24.ro.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DN1C, dinspre centrul municipiului Dej înspre sensul giratoriu de la intersecția străzilor Baia Mare – Bistriței, ajuns pe strada Libertății din Dej, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a rupt un parapet metalic, plonjând pe un câmp din apropiere, unde s-a răsturnat.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcarare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Accidentul rutier s-a soldat cu o victimă rănită ușor – o femeie în vârstă de 75 de ani aflată în interiorul autovehiculului. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

Conducătorul autoturismului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate în zonă până când polițiștii criminaliști au efectuat cercetări la fața locului.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

foto/video: Dej24.ro
Articolul precedentFOTO | Acţiune a poliţiştilor în Apahida! Au fost vizaţi şoferii care urcă băuţi la volan
Articolul următorPeste 21.000 de cereri de înscrieri în Partidul Realitatea. Vă mulțumim!