Un accident rutier s-a produs luni seara, în jurul orei 18:15, pe strada 1 Decembrie 1918 din Gherla, scrie GherlaINFO.ro.

Din primele informații, un pieton a fost acroșat de un autovehicul. Un echipaj de ambulanță a preluat victima și a transportat-o la spital pentru investigații medicale.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Din cercetări a rezultat că un șofer în vârstă de 53 de ani, din localitatea Ghirolt, comuna Aluniș, care circula cu un autoturism marca Opel dinspre strada Clujului spre centru, în apropierea unei treceri de pietoni de la intersecția cu strada Horea a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 45 de ani din Gherla, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii.

Șoferul a declarat că victima nu s-ar fi aflat pe trecerea de pietoni la momentul impactului. Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

„Femeia a fost rănită ușor în urma accidentului, iar ulterior a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din Cluj-Napoca pentru investigații medicale suplimentare”, a declarat Carmen Pompaș, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Articolul precedentFOTO | Accident grav! Un bărbat a decedat, iar o fetiţă de 4 ani a fost resuscitată zeci de minute
Articolul următorMasa rotundă cu tema „America in Decline in the Time of Trump  and the Reaction from Europe”, organizată la UBB