Charles Wratto și Suleyman Kuta (Go slo), activiști pentru pace în cadrul Asociației Centrul pentru Pace și Prevenirea Violenței (C.P.V.P.) au decis să își arate recunoștința si solidaritatea către toți cei aflați în prima linie în lupta cu noul coronavirus prin muzică.

Aflați în Cluj-Napoca la studii, cei doi și-au dat seama cât de importante sunt cadrele medicale pentru siguranța tuturor în această perioadă și au dorit să le ofere sprijin moral, compunând împreună piesa Isolate.

Sule a răspuns prezent de îndată ce Charles i-a propus să scrie o piesă împreună: „Deja lucram de acasă, cursurile se mutaseră online, trăiam într-o izolare totală de 2 luni. Mi-am dat seama cât de greu le e celor din spitale să revină la familii fără să poată să-și îmbrățiseze copiii, mi-am dat seama ce dificil le este și celor din forțele de ordine care au patrulat non-stop pentru a se asigura că noi restul respectăm regulile și că ne va fi bine. Pentru toți aceștia este acest cântec.”

Structura melodica a fost adusă tocmai din Mali, unde Charles a lucrat cu un producător muzical local, Debro Beat, în timpul proiectului umanitar #UnitedForMali, pe care C.P.V.P. l-a implementat în două tabere de refugiați din capitala Bamako la începutul acestui an. Un ajutor neprețuit a fost DJ Maxx (DJ Project), care a pus la dispoziție studioul său de înregistrări și a realizat mixarea și masterizarea piesei, precum și producția muzicală. De vizual (design și video) s-a ocupat Alex Bulgaru, coleg cu Charles și Sule în C.P.V.P. În cadrul asociației exista un departament, Artpax, care se ocupa cu proiecte muzicale, unde se lucrează la piese care să transmită mesaje de mulțumire, pace sau să atragă atenția ascultătorilor asupra unor probleme conflictuale, sociale de la nivel global. Pentru a sublinia efectele globale ale pandemiei, în video apar oameni din peste 20 de țări din Europa, Africa, Asia, America, cu mesaje de încurajare pentru cei din prima linie. Printre ei se află și artistul reggae ivorian Tiken Jah Fakoly, actorul nigerian Jim Iyke, ambasadorul Sierra Leone în Emiratele Arabe Unite, un politician din Sri Lanka, judecătorul Cristi Dănileț sau maestrul de capoeira Banto Dos Santos.

Charles Wratto este un cercetător de succes, cu o experiență de peste 10 ani în analiza conflictelor, peace building și recuperare postbelică. Cu o experiență vastă pe teren în regiuni de conflict și post-conflict, Charles a lucrat cu precădere în situații care implică grupări rebele și militante, copii-soldat, victime ale războiului și ale traficului de persoane. A negociat și a asigurat eliberarea a 51 de copii răpiți în zone de conflict extrem. Charles, un fost copil soldat el însuși, a pregătit până acum peste 2.000 de foști copii-soldat în domeniile construirii păcii și securității durabile. În 2012, a înființat Centrul pentru Pace și Prevenirea Violenței (C.P.V.P.), o organizație dedicată culturii păcii și respectării demnității umane. 

Suleyman Kuta (Go slo) este un rapper și producător muzical din Nigeria. S-a îndreptat înspre muzica rap în adolescență. După câțiva

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cum s-a cățărat în vârf baronul „Portofel”, Marian Oprișan
Articolul următorPuiul de urs care se plimbă de două zile pe străzile din Câmpia Turzii nu a fost prins