Un grav accident rutier a avut loc azi, în jurul orei 12.00, în localitatea Viişoara din judeţul Cluj.

Conducătorul unui autoturism, un bărbat de 72 de ani, din comuna Ceanu Mare, aflându-se pe  marginea părţii carosabile a DJ150, pe sensul de mers Câmpia Turzii spre Tritenii de Jos, a iniţiat manevra de întoarcere, pătrunzând pe partea carosabilă, unde a fost lovit de un autoturism condus  de o tânără de 29 de ani, din comuna Trintenii de Jos.

În urma evenimentului, două femei de 26, respectiv 50 de ani şi o minoră de 5 luni, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, precum şi conducătoarea auto de 29 de ani, au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentReacțiile adverse la vaccinul anti-Covid, mai ales la femei. Ce spune Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCovid
Articolul următor”Culisele statului paralel” | MAFIA lemnului din România, subiect de film – pădurari și activiști de mediu AMENINȚAȚI. Cine închide ochii la JAF – VIDEO