Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, se află în custodia autorităților române, a anunțat vineri Poliția Română.

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, și Ion Benea, de asemenea condamnat în România și urmărit internațional, au fost prinși de polițiștii din Italia. 

Alina-Mihaela Bica era urmărită internațional, cu mandat european, pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, fiind condamnată la 4 ani de închisoare cu executare.

Omul de afaceri Ion Bene, urmarit internațional cu mandat de arestare, a fost condamnat la 6 ani și 6 luni pentru fals în înscrisuri și uz de fals, dare de mită în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu. Ioan Bene își executa pedeapsa în Italia, conform legilor din această țară, în libertate supravegheată.

Amândoi se află în custodia colegilor din Italia, a anunțat , vineri, Poliția Română.

Cei doi urmează să fie prezentați unei instanței care vor dispune demersurile de a-i aduce în țară.

Alina Bica și Ion Bene au fost descoperiți în aceeași zonă, a anunțat vineri seara șeful IGPR, Liviu Vasilescu.

În urmă cu doar o zi, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, anunța că zvonul potrivit căruia Alina Bica ar fi în Madrid nu este confirmat. 

„Despre Alina Bica, despre care spuneați că este localizată în Madrid, sincer nu aveam această informație, nu pot s-o comentez, trecem la Puiu Popoviciu, de asemenea, cererea de extrădare a fost admisă în fond și se află într-o formă de recurs, așteptăm rezultatul. Din experiența acumulată vă pot spune că sunt optimist, cooperarea judiciară își va face efectul”, a declarat, joi, ministrul Justiției – Cătălin Predoiu la Realitatea PLUS.

Redăm, integral, comunicatul transmis de șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, vineri, 10 iulie 2020
 
„In urma cooperarii politienesti internationale, precum si a bunei relatii instiutionale intre ministrul afacerilor interne din Romania si ministrul de interne Italian, in aceasta seara, colegii din Italia au identificat si retinut doi urmariti internationali:

1. BICA Alina Mihaela, urmarita international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru favorizarea faptuitorului. Aceasta are de executat 4 ani închisoare.

2. BENE Ioan, urmarit international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru fals sub inscrisuri sub semnatura privata, dare de mita, evaziune fiscala. Acesta are de executat 6 ani si 2 luni inchisoare.

Cei 2 urmăriți internațional sunt în custodia autorităților din Italia, urmând a fi prezentați unei instanțe pentru a dispune asupra executării Mandatelor Europene de Arestare și asupra predarii către Romania.

 
Alte detalii, cu privire la operatiune din aceasta seara, nu pot fi facute publice, in acest moment, procedurile judiciare fiind inca in derulare. 
Multumim tuturor partenerilor instituíonali pentru sprijinul acordat in acest caz.
Asigur cetățenii ca Politia Romana va continua activitatea de depistare a tuturor persoanelor care se sustrag. Este doar o chestiune de timp pana ii vom aduce acasa”, a declarat Liviu Vasilescu vineri seară.

Alina Bica era dată în urmărire internațională

Imagine

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv, pe 27 noiembrie 2019,  la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica, fugară din România, a fost dată în urmărire internațională pentru executarea pedepsei, conform procedurii.

Decizia a fost luată de un complet de 5 judecători de la instanța supremă. A fost menținută sentința primei instanțe, care a fost contestată de către fosta șefă a DIICOT.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015”, se arăta în minuta instanței.

În prima instanță, Bica a fost condamnată tot la 4 ani de închisoare, dar executarea pedepsei a fost suspendată după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

La începutul lunii octombrie 2019, Elena Udrea declara, la Curtea de Apel București, că a mai discutat în ultima perioadă cu fosta șefă a DIICOT Alina Bica și că, din câte știe, aceasta „nu mai calcă” în România.

Alina Bica – fugară în Costa Rica – este în libertate din decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 19 martie 2019, instanța supremă a admis contestaţia în anulare formulată de Alina Bica şi a dispus rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Care sunt acuzațiile procurorilor în cazul Alinei Bica

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul RAFO, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.

Articolul precedentNelu Tătaru:” Persoanele retestate NU fac parte din cele 592 de cazuri”
Articolul următorLa nivel național, 8.570 de elevi nu au fost repartizaţi în învățământul liceal, deoarece nu au completat suficiente opţiuni