Un şofer beat, în vârstă de 63 de ani, a pus poliţiştii pe jar, în această dimineaţă, pe Dealul Florilor din Dej.

Acesta a lovit mai multe maşini prin oraş, însă şi-a continuat drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe urmele acestuia au pornit poliţiştii, însă nici de această dată nu s-a oprit.

Din cursa lui nebună prin oraş a fost oprit de mai mulţi oameni care l-au blocat pe o stradă. Ulterior, poliţiştii au încercat să îl scoată din maşină, însă misiunea s-a dovedit a fi una dificilă.

Într-un final, oamenii legii au spart geamul maşinii şi l-au scos pe bărbat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat o valoare 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost dus la secţia de poliţie, unde au început cercetările în acest caz.

Articolul precedentProgramul transportului public în comun în minivacanța de Paște și 1 mai
Articolul următorJustiția interzice Uber la Cluj